Productie, Regie si Scenaristica

Cursurile de Producție, Regie și Șcenaristică “TV & Film Academy by Ruxandra Ion” se adresează persoanelor peste 16 ani pasionate de aceste domenii, care vor să învețe de la profesioniști 3 specialități esențiale în realizarea de filme și seriale. Cursurile vizează, totodată, persoanele care au talent la scris și doresc să învețe să construiască scenarii de film sau serial și apoi să-și poată transpune povestea pe micul sau marele ecran. În cadrul cursurilor se vor realiza scurt-metraje de autor, parcurgand toate etapele realizării unui astfel de proiect (scriere scenariu, producție, regie, montaj).

Cursurile de Producție, Regie și Șcenaristică au o durată de 10 luni și se desfășoară în perioada septembrie 2014 – iunie 2015 (respectându-se sărbătorile legale, când academia este închisă). Cursurile au o frecvență de 2 zile pe saptamană, un curs având 2 ore.

 

TARIF:
Prețul pentru cursurile de Produție, Regie și Șcenaristică este: 350 euro/lună.

Prețul include TVA. Taxele se pot achita în numerar la sediul academiei sau prin transfer bancar. Persoanele care achită cursul integral (10 luni) beneficiază de 5% reducere.

 

Absolvenții cursurilor de Producție, Regie și Șcenaristică:

  • vor primi o diplomă de absolvire
  • vor scrie, produce, regiza propriul scurt-metraj
  • vor avea ocazia să participe, cu scurt-metrajele realizate, la importante festivaluri europene de profil
  • vor avea șansa să fie înscriși în baza de casting a firmei de management artistic “ACT SMART HOUSE”, în vederea participării în proiecte de filme și televiziune, filmări de spoturi publicitare (pentru cei mai buni cursanti).

 

Teme abordate în cadrul cursului de Producție, Regie și Scenaristică:

Live your dream! Action! Dream your movie!

  • Ce înseamnă regia de film și televiziune – teorie
  • Apropierea de poveste (scenariu film – tv) – teorie & practică aplicată pe povești cinematografice
  • Regie prin imagine/scenografie/montaj/sunet/decupaj –teorie & practică
  • Lucrul cu actorul: de la casting până la motor & acțiune
  • Pitch de scenarii
  • Contactul cu un platou real de filmare
  • Primul meu film – fiecare cursant termină primul modul punând în practică un short movie (no/low budget ) sau un clip

 

Drumul de la vis la realitate

  • Rolul producătorului
  • De unde vin poveștile?
  • Cum facem casting pentru un proiect (film/serial)?
  • Modalități de finanțare pentru un film/serial
  • Programare
  • Bugetare
  • Ce se întâmplă în pre-producție?
  • Departamente & echipa
  • Producția
  • Prima zi de filmare
  • Filmezi
  • Cum stai în program?
  • Postproducția

 

Universul și universalitatea actului scrierii

  • Introducere în lumea unui autor: cum scriem, de ce scriem, pentru cine scriem, cum ajungem să avem mereu inspirație.
  • Setarea celor trei termeni importanți: lumea, povestea, personajele.
  • Cum scriem o scenă. Tipuri de scenă. Evoluția unei scene. Importanța ei într-un scenariu. Dialogul într-o scenă. Descrierea și atmosfera.
  • Împărțirea pe acte și secvențe a unui scenariu.
  • Actele unui film vs. actele unui serial TV.
  • Scurtmetrajul. Ce povești sunt bune pentru scurtmetraje? Cum ajungem să spunem o poveste în câteva pagini.
  • Cum facem un pitch?
  • Analiză seriale TV: Dramă vs. Comedie. Vizionare de episoade. Personaje comice vs Personaje dramatice.
  • Teme. Construcție. Lucrul în echipă de scriitori, producători și regizori.
  • Împărțirea pe acte în funcție de pauzele publicitare.
  • Discuții despre dezvoltare, demografice, orientarea canalului, preferințele publicului.
  • Biblia unui serial: Arcuri principale de dezvoltare. Arcuri de personaje. Main plots.
  • Web series.

Comentariile sunt inchise.