CURSURI DE DICTIE SI VOICE ACTING LA TV&FILM ACADEMY BY RUXANDRA ION

Voice Acting

Tv & Film Academy by Ruxandra Ion, cea mai complexă școală de actorie, prezentator, producție, regie și scenaristică existentă la ora actuală în România vine, din octombrie, cu noi cursuri, cursuri de dicție și cursuri de voice acting/voiceover artists.
Marta Ramona Novăceanu, profesionist de renume, elevă a prof. Ileana Cârstea Simion, se alătură, astfel, echipei de profesori Tv & Film Academy by Ruxandra Ion, fiind cea care îi va instrui pe cursanți la cursurile de dicție și la cele de voice acting ale academiei.
Cursurile de dicție se vor desfășura pe perioada a opt săptămâni. Timp de 16 ședințe a câte două ore, de de ori pe săptămână, cursanții vor fi învățați să vorbească corect, să-și conștientizeze propriul tip de vorbire, să-și îndepărteze defectele de pronunție, a tulburărilor de ritm și de fluență și vor fi învățați tehnici de control al emoțiilor
Cursurile de dicție se adresează profesioniștilor media și celor care vor să se dezvolte personal și profesional și simt că felul lor de comunicare nu este un atu, fie pentru că vorbesc prea repede sau prea rar, prea tare sau prea încet, fie pentru că au un accent nativ sau defecte de vorbire. Celor care au ceva de spus dar le este teamă să nu fie judecați prin prisma felului în care vorbesc.
Cursanții care vor opta pentru cursurile de voice acting/ voice-over acting vor fi antrenați vocal, timp de 6 săptămâni (24 ore stucturate pe 12 sedinte in 6 saptamanani) de către unul dintre cei mai buni profesori în domeniu, Marta Ramona Novăceanu. La sfârșitul cursurilor, absolvenții vor produce la alegere propriul spot publicitar, vor înregistra într-un studio profesionist propriul demo. Cei mai buni vor avea şansa să fie înscrişi în baza de casting a firmei de management artistic “ACT SMART TALENT MANAGEMENT”, în vederea participării în proiecte de filme şi televiziune, filmări de spoturi publicitare.
Cursurile de voice actors / voiceover artists “TV & Film Academy by Ruxandra Ion” se adresează atât persoanelor care au terminat deja o şcoală de profil şi vor să îşi perfecţioneze vocea, cât şi celor care cred că au o “voce frumoasă”; dar nu în ultimul rând, se adresează şi celor care lucrează într-un alt domeniu şi vor să intre în fascinanta lume a reclamelor. Pentru a reuşi, însă, în această meserie – căci este o meserie, nu este îndeajuns să fii înzestrat doar cu o voce bună şi cu ceva talent, ci este nevoie de un antrenament vocal susţinut, cu alte cuvinte de voice-acting. Vârsta minimă de înscriere: 10 ani!
Atât pentru cursurile de dicție, cât și pentru cele de voice-acting, care debutează în luna octombrie, se vor alcătui grupe de câte cinci cursanți. Pe parcursul celor șase, respectiv opt săptămâni, cursanții vor parcurge în detaliu cele mai importante teme pentru dicție și pentru voice-acting. Pentru dicție, se vor efectua exerciții și tehnici de detensionare musculară; exerciții specifice de respirație; tehnici de improvizație vocală pentru detensionarea emoțională; exerciții de impostație; exerciții de dicție și pentru eliberare vocală. Pentru cursurile de voice-acting, cursanții vor parcurge exerciții-cheie, de la introducerea în voice-acting, până la importanța respirației în voice-acting, rostirea corectă-fiziologia sunetelor, frazarea, râsul scenic, etc.
Înscrierile încep de astăzi și se pot face atât online, pe www.academytv.ro cât și la sediul din str. Căderea Bastiliei 41, sector 1, București.

Nici un comentariu.

Scrie un comentariu